Tipuri de plantaţii (livezi)

Tipuri de plantaţii (livezi), sisteme de cultură,alegerea şi organizarea terenului pentru plantare

Acţiunea de înfiinţare a unei plantaţii pomicole (livezi) este de importanţă majoră, deoarece ea angrenează capitalul iniţial ce se investeşte şi  lucrările ce se execută într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp. Se finalizează cu plantarea pomilor la locul definitiv. Se deosebesc anumite tipuri de plantaţii pomicole (livezi) după particularităţile de producţie, destinaţia, volumul fructelor şi suprafaţa cultivată cu pomi ce trebuie luată în considerare la proiectarea unei plantaţii sau livezi:

- plantaţii comerciale

 – industriale  în ferme cu suprafeţe economic viabile care asigură producţii mari de fructe pentru consum proaspăt şi pentru industrializare; plantaţiile sunt specializate pe specii şi soiuri, fiind situate în zona colinară şi de şes; sunt dotate cu sisteme de maşini, depozite pentrupăstrarea fructelor, adăpost pentru sortarea fructelor

- plantaţii familiale, înfiinţate în toate zonele ecologice în ferme mici şi mijlocii ce produc fructe pentru comercializare într-un sortiment larg de specii şi soiuri; au o înzestrare tehnică redusă, iar păstrarea fructelor se face în localuri simple amenajate provizoriu;

- plantaţii în grădina familială, în asociaţie cu alte culturi horticole,cu suprafeţe mici, cu diferite specii şi soiuri pentru a realiza un consum eşalonat de fructe în tot timpul anului sau pentru agrement;

- plantaţii experimentale  destinate cercetării ştiinţifice şi cuprinde colecţii de specii şi soiuri de pomi şi arbuşti fructiferi, bănci de germoplasmă,material deosebit de valoros pentru ameliorare şi genetică; ele sunt organizate în staţiunile de cercetare;

- plantaţii didactice  existente în liceele şi facultăţile de horticultură destinate studiului şi practicii elevilor şi studenţilor.Sistemele şi tipurile de plantaţie, s-au perfecţionat şi au putut fi încadrate în criterii precise de evaluare.Ele sunt elaborate şi perfecţionate în funcţie de o serie de criterii: specia, soiul, portaltoiul, vigoarea pomilor, intrarea pe rod, suprafaţa de nutriţie, gradul de mecanizare al lucrărilor, tipul de coroană, precum şi eşalonarea recoltărilor în ciclul biologic.

Dintre toate metodele de cultură,TENDINTA MODERNĂ este că cele mai bune rezultate de producţie o dau livezile intensive şi superintensive datorită în principal, intrării rapide pe rod, duratei scurte de recuperare a investiţiei şi rentabilităţii ridicate.Metodele şi sistemele de cultură pomicolă au evoluat spre noi aspect de modernizare şi eficienţă economic, putând da ca exemplu plantaţia cu pomipitici.

În funcţie de criteriile de mai sus specialiştii au stabilit, în mare, următoarea clasificare, (tabelul 7.1.1.).

Tabelul 7.1.1.

Caracterizarea metodelor de cultură la pomi

(după Negrilă Aurel – 1975)

Metodele şi sistemele de cultură

Caracteristici agroeconomice

Extensivă la toate speciile de pomi

Producţia – 10 t/ha; fructe extra – 50%, calitatea I-a,35%, calitatea a II-a 15%; număr pomi la ha – până

la 350; portaltoi generativi de vigoare mare; pomi viguroşi cu coroana globuloasă; înălţimea 5-12 m;

distanţe mari de plantare 7x7, 8x8 m; mecanizare medie; intrarea pe rod la 8-10 ani; rodire economică

până la 30-35 ani; consum muncă manuală 810 oreom; productivitatea muncii – 88 ore/t.

Intensivă la toate speciile de pomi

(garduri pomicole sau fructifere)

Producţia – 20 t/ha; fructe extra – 70%, calitatea I-a 25%; calitatea a II-a, 5%; număr de pomi la ha, 700-

1650; portaltoi vegetativi de vigoare mijloci; pomi cu coroana aplatizată sau globuloasă; înălţime medie, 3-4 m; distanţă medie de plantare 4x5m; mecanizare bună; intrarea pe rod la 4-6 ani; rodire economică până la 15-20 ani; consum muncă manuală – 916 oreom; productivitatea muncii – 37 ore/t.

Superintensivă la speciile măr, păr,piersic, vişin(cu pomi pitici)

Producţia  – 30t/ha; fructe extra  – 80%, calitatea I a 15%; calitatea a II-a 5%; număr pomi la ha 1900-

8000; portaltoi vegetativi, vigoare slabă; pomi vigoare slabă, coroane globuloase şi aplatizate;

mecanizare bună; intrarea pe rod la 2-3 ani; rodire economică 12-15 ani; distanţe de plantare mici;

productivitatea muncii  – 24 ore/t; consum forţă de muncă – 900 ore-om/ha.

Alegerea terenului pentru plantaţie:

În concepţia modernă, plantaţiile mari (în ferme specializate) se extind în bazine şi centre cu tradiţie, urmându-se concentrarea şi specializarea producţiei pomicole.

La alegerea locului pentru livadă se au în vedere o serie de factori de favorabilitate şi anume: climatic, relief, sol şi social-economici.Condiţiile de climă  sunt analizate pentru a stabili în ce măsură corespund culturii fiecărei specii pomicole.În acest sens, factorii limitativi sunt: temperatura, radiaţia solară,

precipitaţiile, vântul (tabelul 7.1.2.).

Gruparea speciilor fructifere de climat temperat în funcţie de cerinţele faţă de lumină, căldură şi apă:

Cerinţe faţă de lumină Specii fructifere:

Cerinţe mari : Nucul, piersicul, caisul, cireşul

Cerinţe mijlocii : Părul, mărul, prunul, vişinul

Cerinţe mici: Zmeurul, coacăzul, agrişul

Cerinţe faţă de căldură Specii fructifere:

Cerinţe mari: Migdal, cais, piersic

Cerinţe mijlocii: Nuc, cireş, păr, gutui, prun, (soiuri nerezistentela ger)

Cerinţe mici: Măr, prun (soiuri rezistente la ger), vişin, agriş,coacăz, căpşun

Cerinţe faţă de apă Specii fructifere

Cerinţe foarte mari: Arbuştii fructiferi

Cerinţe mari: Gutuiul, mărul (soiuri târzii), prunul

Cerinţe mijlocii :Părul, nucul, cireşul, vişinul, mărul (soiuri de vară)

Cerinţe mici : Piersic, cais şi migdal

Pentru speciile pomicole a fost stabilită izoterma optimă precum şi temperaturile extreme la care se poate face o cultură economică.

Relieful

Din punct de vedere al reliefului, cele mai bune terenuri pentru livezi sunt cele situate la altitudinea mică şi mijlocie, cu expoziţie S, SV şi S-E, cu pante uniforme până la 24% în zona colinară.Pentru sistemele cu pomi pitici şi garduri pomicole se recomandă versanţii cu pante sub 15% în zona colinară şi terenurile plane în zona de câmpie.

Solul.

La alegerea solului se are în vedere că o plantaţie de pomi ocupă terenul o perioadă lungă de timp, precum şi faptul că fiecare specie sărăceşte unilateral solul. Din acest motiv, la înfiinţarea plantaţiilor de pomi se analizează tipul de sol şi însuşirile sale, nivelul fertilităţii, al pânzei de apă freatică şi subsolul pentru fiecare specie şi combinaţie soi-portaltoi în parte.Pentru livezile intensive şi superintensive se recomandă solurile cu textura mijlocie şi uşoară, permeabile, fertile, profunde, bine drenate cu reacţie

slab acidă până la neutră.Speciile fructifere cultivate în climatul nostru fac parte din grupa

fotofile, fiind pretenţioase faţă de lumină.

Organizarea si amenajarea terenului pentru plantare:

Lucrările ce se execută pentru organizarea teritorului, se pot grupa în 2 categorii:

- Lucrări de organizare interioară a terenului ce se aplică în toate

plantaţiile.

- Lucrări de amenajare a terenului ce privesc terenurile în pantă.

În cadrul lucrărilor de organizare interioară a teritorului  plantaţiei,trebuie rezolvate probleme privind parcelarea, trasarea şi amenajarea drumurilor, amplasarea centrului administrativ şi a dotărilor tehnice, stabilirea speciilor şi soiurilor şi amplasarea lor pe teren, etc.

Înfiinţarea plantaţiilor de pomi în  zonele colinare, impune măsuri corespunzătoare de combatere a eroziunii solului, de asigurare a condiţiilor optime de dezvoltare a pomilor şi de exploatare raţională a plantaţiei. Lucrările de amenajare a terenului şi pregătire a solului trebuie să asigure conservarea, ameliorarea şi utilizarea cât mai judicioasă a fondului funciar. Documentaţia se sprijină pe informaţia ştiinţifică şi constă în adoptarea de soluţii differentiate în funcţie de tipul de plantaţie, direcţia de producţie, sistemul de cultură, etc.

Amenajarea terenului. Terasele sunt principalele amenajări antierozionale şi se construiesc pe pante uniforme cu înclinare mai mare de 15-18%. Pe lângă combaterea eroziunii, ele asigură condiţii pentru mecanizarea lucrărilor. Lăţimea teraselor este invers proporţională cu panta terenului şi variază între 6 şi 12 m. Pe aceste pante, în funcţie de specie, se pot planta 2-3 rânduri de pomi.

Parcelarea terenului.

Parcela reprezintă unitatea teritorială de bază în cadrul unei livezi. Pe terenurile în pantă, mărimea parcelei variază aproape exclusiv în funcţie de mărimea pantei şi gradul de frământare a terenului. În general, se admit şi cazuri în care o parcelă are o suprafaţă de până la 2 ha. Pentru plantaţiile cu pomi pitici, mărimea unei parcele poate fi până la 5 ha. Cea mai bună formă a parcelelor este forma dreptunghiulară. Acolo unde configuraţia terenului obligă, parcelele pot avea şi altă formă.Parcelele se orientează cu latura lungă pe direcţia curbei de nivel.Fiecare parcelă trebuie să îndeplinească în mod obligatoriu condiţia de a asigura acelaşi sistem de întreţinere şi de executare a lucrărilor, cu aceleaşi mijloace mecanizate pe toată suprafaţa sa.

Reţeaua de drumuri. Aceasta este o lucrare foarte importantă pentru ambele categorii de plantaţii, deoarece, atât la înfiinţarea lor cât şi după aceea, sunt necesare multe transporturi de materiale (îngrăşăminte, tutori, pomi, apă,fructe etc.). De aceea plantaţia trebuie prevăzută cu o reţea de drumuri bine stabilită.Executarea propriu-zisă a drumurilor poate fi amânată până după pichetare, dar este important ca acestea să fie trasate cu multă precizie înainte de pichetarea terenului. Dacă nu se procedează astfel se creează greutăţi la orientarea rândurilor şi la delimitarea zonelor de întoarcere. Lăţimea zonelor de întoarcere variază în raport cu gabaritul tractorului şi al maşinilor pe care le acţionează. În cazul tractoarelor U-650 lăţimea acestei zone va fi de 10 m. Încazul tractoarelor mai mici sunt necesari circa 6 m.

Amplasarea reţelei de irigaţie. Important este ca această lucrare să fie prevăzută în planul de organizare, ea fiind materializată pe teren înainte de pichetare, indiferent dacă reţeaua va fi din canale deschise sau conducte îngropate. În livezile cu pomi pitici şi unde precipitaţiile sunt în medie sub

400 - 500 mm pe an, este absolut necesară existenţa sistemului de irigaţie.