Cerintele plantelor horticole fata de diferiti factori
Cresterea si
rodirea plantelor horticole este in stransa dependenta cu conditiile de mediu
in care s-au format si in care sunt puse sa traiasca. Pentru a creste normal si
a realiza productii superioare din punct de vedere cantitativ si calitativ,
fiecare specie si cultivar (soi sau hibrid) de plante cere anumite conditii de
mediu potrivit insusirilor ereditare proprii.
Mediul actioneaza
asupra plantelor horticole prin numerosi factori, dintre care mai evidenti
sunt: lumina, caldura, apa, aerul si solul cu componentele sale.
1.CERINTELE
FATA DE LUMINA
Lumina
reprezinta unul din principalii factori de viata a plantelor.Speciile legumicole
au cerinte diferite in functie de locul de origine si de adaptarea lor la un
anumit regim al duratei, intensitatii si compozitiei luminii naturale.
Dintre
legumele cu cerinte mari la durata si intensitatea luminii amintim: ardeiul,
tomatele, patlagelele vinete, fasolea si mazarea; cu cerinte reduse fata de
lumina sunt: spanacul, ridichile de luna, ceapa verde; nepretentioase fata de
lumina sunt: sparanghelul si andivele.
Nerespectarea
cerintelor fata de lumina, prin efectuarea unor culturi in afara perioadelor
optime conduce la obtinerea unor rezultate de productie slabe. Astfel, spanacul, salata, ridichile
de luna, conopida semanate sau plantate tarziu primavara intra in vara si emit
usor tulpini florale in dauna organelor de consum.
Speciile pomicole au de asemenea,
reactii diferite fata de factorul lumina.O intensitate slaba a luminii atrage
dupa sine scaderea procesului de fotosinteza, avand drept consecinta
debilitarea pomilor, rodire slaba si neregulata, acumularea slaba a
zaharurilor, frunze subtiri si mici, moartea prematura a ramurilor de rod din
interiorul coroanei si degarnisirea ramur 555g68f ilor de schelet.
Lumina intensa determina o crestere
viguroasa, o rodire regulata, fructe cu continut mai mare in zahar si mai
intens colorate, o viata mai lunga a ramurilor de rod si o stare fitosanitara
buna.
S-a stabilit urmatoarea ordine descrescanda in
ceea ce priveste cerintele fata de lumina:
nucul,
piersicul, caisul, ciresul, marul, parul, prunul, visinul, coacazul si agrisul.
Intensitatea
luminii este aceea care influenteaza modul diferit de cultura (forma
coroanelor,
distanta de plantare, etc.).
Vita de vie face parte din categoria
plantelor care iubesc lumina. Ea se caracterizeaza prin aceea ca
foloseste energia luminoasa in modul cel mai economic, unele soiuri reusind sa
acumuleze zaharuri peste 280 g/l
de must. Lumina intensa
favorizeaza cresterea si
rodirea, accelereaza parcurgerea
fenofazelor, diferentierea mugurilor
si infloritul, asigura
maturarea strugurilor si
lemnului, sporeste rezistenta coardelor la ger.
Suma orelor de
stralucire a soarelui necesare pentru a obtine o recolta buna la strugurii
pentru vinuri trebuie sa fie de 1800-1900 ore, la o intensitate de 15000-18000
lucsi.
2.CERINTELE
FATA DE CALDURA
Temperatura
este unul din factorii de baza pentru plantele horticole, asigurand
desfasurarea unor procese biologice
esentiale ca: germinarea, cresterea,
inflorirea, fructificarea, precum
si intensitatea asimilatiei, respiratiei, transpiratiei, acumularea
substantelor de rezerva.
Speciile
horticole au anumite limite de temperatura in sol si in aer (minime, optime,maxime)
numite praguri biologice.
Plantele
legumicole au cerinte foarte variate, datorita originii lor eco-geografice
diferite.
Astfel,
germinarea semintelor de salata, ridiche, mazare, ceapa, radacinoase, incepe la
temperature de 3-5C, in timp ce semintele de tomate germineaza la 12-14oC, iar
cele de castraveti la 14-16oC.
In privinta
cerintelor fata de caldura legumele pot fi clasificate astfel:
- legume cu cerinte foarte ridicate la
caldura: pepeni, castraveti (16-18°C);
- legume cu cerinte ridicate la caldura:
tomate (12°C, ardei, 14°C, vinete 16°C);
- legume cu cerinte moderate fata de
caldura: spanac, salata, patrunjel, mazare;
- legume rezistente la temperaturi scazute:
speciile legumicole perene (hrean, sparanghel,
tarhon, ceapa de iarna etc.).
Plantele
pomicole. Temperatura limiteaza arealul pomilor si arbustilor fructiferi.
Actiunea sa limitativa se datoreaza in primul rand altitudinii si latitudinii.
Cu cat urcam spre munte sau spre nord, caisul, piersicul, ca si unele soiuri de
mar, par, prun nu mai gasesc conditiile corespunzatoare cresterii si
fructificarii. Optimul termic
al procesului de fotosinteza oscileaza de la o specie la alta; la mar 11-19oC,
la nuc 20oC. Pomii tineri sunt mai putin rezistenti decat cei in varsta, dar
ambele categorii rezista mai bine decat cei in declin.
Oscilatiile termice repetate pot sa
dauneze si chiar sa duca la pierirea
pomilor la temperaturi mai
putin scazute (pomii
se decalesc). Pomii care
au fost supraincarcati cu
fructe sunt mai predispusi la
inghet, de asemenea
cei recoltati mai
tarziu. Mugurii floriferi si
florile au o sensibilitate mai mare la ger decat mugurii
vegetativi.
Clasificarea speciilor pomicole in
functie de cerintele fata de caldura si rezistenta la ger:
- grupa I - cu cerinte moderate fata
de caldura, cu rezistenta foarte buna la ger si ingheturile tarzii ale
primaverii (in plantatii judicios asezate); altitudine 350-900 m (marul,
visinul, prunul, alunul, agrisul, zmeurul, capsunul);
- grupa a II-a - cu cerinte mari la
caldura, rezistente la ger, bruma, dar in iernile grele se inregistreaza
pierderi (nuc, par);
- grupa a
III-a - cu cerinte ridicate la caldura - in regiunile submontane mai racoroase
nu reusesc in cultura. Rezistenta
la ger satisfacatoare, in ierni grele pierd o parte din muguri si le degera
varfurile lastarilor. Au repausul profund foarte scurt, fapt care face ca in
iernile usoare dar cu oscilatii de temperatura sa piarda mugurii florali.
Ingheturile tarzii de primavara distrug recolta in livezile prost plantate, ex.
caisul, piersicul, etc.
- grupa a IV-a - cu cerinte foarte
ridicate la caldura - specii care nu suporta temperaturi sub -14.-16oC:
migdalul si smochinul.
Temperatura solului influenteaza
functiile vitale ale radacinilor, cand temperatura solului este scazuta chiar
daca exista umiditate suficienta, absorbtia acesteia de catre radacini
inceteaza -fenomenul este denumit seceta fiziologica.
Vita de vie. Temperatura la vita de
vie determina aria de raspandire geografica si de cultura economica a vitei de
vie pe glob ca si in tara noastra. Inceputul activitatii de viata activa la
vita de vie este de 5-7oC (prag biologic "plans"). Speciile si
soiurile de vita manifesta o rezistenta deosebita la temperaturi scazute.
Diferitele organe ale vitei de vie manifesta o rezistenta la ger diferita.
Radacinile -10.-11oC, mugurii de iarna -15.-20oC, cei dorminzi -25.-27oC.
3.CERINTELE FATA DE UMIDITATE
Plantele horticole
se caracterizeaza printr-un
continut ridicat de
apa atat in
organele vegetative, cat si in partile comestibile. Plantele legumicole
contin 10-15% substante organice, 0,5%
substante minerale, iar restul de cca. 85-90% din greutatea plantei il
reprezinta apa.
Culturile
legumicole sufera cel mai adesea de seceta, atat de cea din sol, cat si de
seceta atmosferica.
Dupa cerintele
fata de apa speciile legumicole se grupeaza in:
- foarte
pretentioase: spanacul, salata, legumele
varzoase, bulboase, etc.;
-
pretentioase: castravetii, solano-fructoase, cartofii, morcov, patrunjel,
fasole, mazare, etc. - moderat pretentioase: sparanghelul, hreanul, s.a.
- putin
pretentioase: pepene verde, pepene galben, dovleacul.
Excesul de
umiditate provoaca pagube importante culturilor de legume. Moartea plantelor pe
soluri supuse baltirii, se datoreaza asfixierii radacinilor si acumularea in
sol a substantelor toxice.
Iata de ce,
atat la irigarea in brazda, cat si prin aspersiune, terenul trebuie foarte bine
nivelat si modelat.
Pomii si
arbustii contin de asemenea o mare cantitate de apa, reprezentand cca. 75-85%
din greutatea acestora. Este necesar ca pomii sa aiba la dispozitie apa in
permanenta, in cantitate suficienta, in functie de pretentiile fiecarei specii
in parte. In general, cultura pomilor este extinsa in zonele cu regim
pluviometric bogat. De o mare importanta este insa repartizarea precipitatiilor
si asigurarea necesarului de umiditate in fazele critice.
Rezistenta la
seceta a speciilor pomicole este diferita, samburoasele sunt mai rezistente la
seceta comparativ cu semintoasele si arbustii fructiferi. La aceiasi
aprovizionare cu apa, primele care dau semne de insuficienta apei sunt
semintoasele.
Portaltoiul joaca de asemenea un rol
in privinta comportarii pomilor la seceta. Portaltoii vegetativi, mult extinsi
la mar si par, manifesta o mai slaba rezistenta la seceta decat portaltoii salbatici
sau tipurile de franc selectionat. Irigarea pomilor este necesara acolo
unde precipitatiile anuale sunt sub 500
mm. In zonele
cu 500-750 mm
se aplica irigatia
suplimentara pentru compensarea
deficitului, iar in zonele cu peste 750 mm precipitatii irigatia se aplica
rareori si numai in conditii de seceta prelungita.
Excesul de
umiditate poate avea efecte daunatoare. Ploile abundente si reci ca si udarile nerationale
pot avea ca urmare prelungirea vegetatiei in toamna, maturarea incompleta a
lemnului astfel incat, pomii pot intra in iarna insuficient de pregatiti pentru
a rezista la temperaturi scazute.
De retinut ca
ploile mai mici de 5 mm si chiar de 10 mm, in pomicultura nu satisfac nevoile
pomilor. De altfel, plantele cu inradacinare adanca nu utilizeaza decat 50% din cantitatea de precipitatii.
Vita de vie manifesta o rezistenta
buna la seceta, datorita sistemului sau radicular bogat si dotat cu o mate
capacitate de absorbtie, care-i permite sa exploreze mari mase de pamant.
Totusi, rezistenta vitei de vie la seceta este limitata. Se poate conta pe
apele freatice nu prea adanci (2 m) dar numai pentru depasirea unor pierderi
din unele perioade critice de seceta.
Cerintele de apa ale vitei de vie
variaza in functie de faza de vegetatie, de temperatura mediului, de umiditatea
relativa a aerului, de timpurietatea sau tardivitatea soiului, de destinatia
strugurilor (de masa sau de vin). Insuficienta umiditatii din sol in timpul
infloritului produce deshidratarea graunciorilor de polen si a stigmatelor
urmata de fenomenele de cadere florilor, meiere, margeluire, etc. Excesul
de umiditate in aceasta perioada duce la intarzierea infloritului si a perturbarii
asupra cantitatii si calitatii productiei.
In ceea ce priveste cerintele fata
de apa ale soiurilor de vita de vie, ele se clasifica in: slab rezistente la
seceta, potrivit de rezistente si
rezistente. Slab rezistente: Perla de Csaba, Muscat de Hamburg, Coarna neagra,
iar din cele pentru vin: Cadarca, Galbena de Odobesti, Muscat Ottonel, Merlot,
Riesling italian, etc. Soiuri potrivit de rezistente la seceta: de masa: Regina
viilor, Afuz-Ali; pentru vin: Cabernet sauvignon,
Feteasca alba, Tamaioasa
romaneasca, etc. Soiuri
de masa rezistente la seceta:
Cardinal, iar pentru vin: Chardonnay, Pinot gris, etc.
4.CERINTELE
FATA DE AER
Dintre
componentele aerului oxigenul si bioxidul de carbon au rolul cel mai important
in cresterea si fructificarea plantelor. Oxigenul participa la realizarea
procesului de respiratie, iar bioxidul de carbon in asimilatia clorofiliana,
fiind componenta hotaratoare in sinteza materiei organice.
In aer
oxigenul se afla in proportie de 21% si se mentine in acest procent in vreme ce
in sol pot fi cazuri cand continutul aerului in oxigen scade sub limitele
desfasurarii normale a functiilor organelor subterane ale plantelor.
Bioxidul de carbon se afla in
atmosfera in proportie de 0,03% de unde este preluat de catre plante. Bioxidul
de carbon poate fi preluat de catre plante si din aerul prezent in sol, unde ca
urmare a proceselor de descompunere a materiei organice proportia acestuia este
de 0,1-0,3%.
Dintre gazele
care influenteaza productia horticola se remarca etilenul care influenteaza in
special maturarea fructelor.
Aerul are
influenta asupra plantelor, asupra procesului de crestere si fructificare nu
numai prin componentele sale ci si ca urmare a miscarii (vanturilor).
Miscarea
aerului, vanturile, influenteaza transpiratia plantelor, reducerea procentului
de flori fecundate, precum si alte functii fiziologice ale plantelor horticole.
5.CERINTELE FATA DE SOL SI NUTRITIA
MINERALA
Valorificarea
intr-un grad cat mai inalt a potentialului productiv al speciilor horticole se
realizeaza in conditiile cultivarii acestor plante pe soluri cu un inalt grad
de fertilitate. Cerintele plantelor horticole in raport cu solul se definesc
printr-un inalt grad de specificitate, astfel:
Legumicultura
da rezultate dintre cele mai bune pe soluri de tip cernoziom aluvial, cu
textura mijlocie, bine structurate, cu pH neutru, cu un continut ridicat in
humus si in substante nutritive usor solubile. Pentru unele culturi legumicole
cum sunt (tomatele timpurii, pepenii verzi si galbeni, etc.) solurile cu
textura usoara, luto-nisipoasa, sunt
cele mai potrivite.
Solurile
utilizate in legumicultura apartin diferitelor tipuri care se deosebesc prin
structura, textura si nivel de fertilitate, fiind determinate de clima, roca
mama, varsta, relief si vegetatie.
Diferitele tipuri de sol existente
se deosebesc intre ele prin textura, structura, chimism etc.
Tipurile de sol sunt determinate de
clima, roca, varsta, relief, vegetatie si difera de la o zona la alta.
Solurile se
caracterizeaza prin 5 componente de baza si anume:
-particulele
minerale de diverse marimi in diferite stadii de transformare chimica; -materia
organica in diverse stadii de humificare;
-solutia
solului cu diverse saruri;
-atmosfera
solului care ocupa spatiile libere;
-microorganismele
vegetale si animale.
Plantele
pomicole si vita de vie sunt amplasate prioritar pe soluri brune, brun-roscate,
podzoluri, cu textura lutoasa, cu un continut mediu in elemente nutritive.
Terenurile alcaline, alcalice, cele sarace
in elemente nutritive
se imbunatatesc prin
aplicarea amendamentelor si
ingrasamintelor organice.
Sunt improprii
pentru cultura plantelor horticole solurile cu procent ridicat de argila, cele
mlastinoase, cu eroziune excesiva, etc.
Absorbtia de
catre plantele legumicole a elementelor minerale, diurna sau pe intreaga
perioada de vegetatie, se desfasoara diferentiat in functie de cresterea si
dezvoltarea lor.
Gruparea
elementelor nutritive necesare cresterii si dezvoltarii plantelor legumicole se
poate realiza dupa mai multe criterii, dar cel cantitativ ramane de baza.
Criteriile de
clasificare a elementelor nutritive sunt urmatoarele:
-dupa sursa: din aer (C, O); din apa
(O, H); din sol (N si elementele din cenusa);
-dupa
criteriul chimic; metaloizi anioni (N, P, S, Ce, Si); metale cationi (K, Ca,
Fe, Mg);
-dupa raportul
cantitativ: macroelemente (0,01-10% -
C, P, O,
N, S, Mg,
Ca, K);
microelemente
(0,001-0,0001% - Cu, Bo, Mn, Mo, Zn, Co, Cl, Fe); ultramicroelemente (elemente
radioacitve).
Pentru a putea
imbunatatii regimul de nutritie al plantelor legumicole este absolut necesar sa
se cunoasca rolul pe care il indeplinesc diferitele elemente nutritive in
cresterea si dezvoltarea plantelor.
Azotul
prezinta importanta deosebita pentru cresterea si dezvoltarea plantelor
legumicole, participand la alcatuirea unor substante complexe (enzime, hormoni,
aminoacizi). Este legat de
procesul de fotosinteza
si de activitatea
enzimelor. Actiunea lui
asupra plantelor depinde de prezenta celorlalte elemente, de apa si de
activitatea sistemului radicular.
Fosforul stimuleaza
fructificarea, sinteza azotului
si sporeste precocitatea
plantelor, influentand pozitiv calitatea fructelor.Impreuna cu K, Ca si
Mg, determina rezistenta plantelor la factorii adversi de mediu (seceta si
temperaturi scazute).
Potasiul ajuta la sinteza hidratilor de carbon,
a proteinelor si lipidelor, retinerea apei in complexul coloidal cu efecte
favorabile asupra rezistentei la temperaturi scazute si seceta, respectiv
tempereaza efectele negative ale excesului de azot. Se acumuleaza indeosebi in
tesuturile cu metabolism intens si
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu