Murul

Cultura murului fără ghimpi (Rubus laciniatus L.)

    Murul, cunoscut din flora spontană întâi, este un arbust peren din familia Rosaceae, care creşte la marginea pădurilor, în poieni, în tufişuri, în lunci şi de-a lungul apelor curgătoare, în zone deluroase din Europa, Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi America de Nord. Ulterior a fost ameliorat şi introdus în cultură, sub forma a ceea ce noi cunoaştem drept mur fără ghimpi.

Murul fără ghimpi se cultivă pentru fructele şi frunzele sale cu proprietăţi tonice, diuretice, sudorifice, laxative şi depurative. Se recomandă în tratarea stărilor de astenie, dispepsii, dermatoze, constipaţie şi stări febrile. Fructele se consumă în stare proaspătă de către persoanele care suferă de diabet, dispepsie (dificultatea de a digera alimente), reumatism şi sub formă prelucrată, sucuri, sirop, dulceaţă, etc. Frunzele au proprietăţi astringente, diuretice şi laxative.

Zone favorabile şi soiuri aflate în cultură

Zonele cele mai favorabile de cultură sunt acelea unde temperaturile minime absolute nu scad sub -12° -15°C şi sunt ferite de curenţi reci. În zonele din sudul ţării, unde frecvent se înregistrează temperaturi minime sub -15°C, tulpinile murului trebuie protejate pe timpul iernii. În România s-a adaptat mai bine soiul de mur fără ghimpi „Thornfree“, care are un potenţial de producţie foarte mare, de 12-16 t/ha, cu un sezon prelungit  de coacere a fructelor, începând cu luna august şi până în octombrie, în funcţie de zonă. Se mai pot cultiva Chester, Loch Ness, Arapaho, Navaho, Triple Crown, Hull, etc., cu condiţia să fie protejate peste iarnă.

Pregătirea solului şi plantarea

Materialul săditor, procurat de la unităţile specializate, poate fi de 1-2 ani, cu 2-3 tulpini de 20-40 cm şi rădăcini bine dezvoltate, sănătoase şi turgescente.

• Distanţele de plantare sunt de 2,5 – 3,0 m între rândurile de plante şi de 1,5 – 2,0 m între plante pe rând, în plantaţiile comerciale pe suprafeţe mari, şi de 2,0 -1,5 m în curţi şi grădini.

• Plantarea se face primăvara, în teren pregătit (arat, discuit sau frezat), în gropi de 40/40/40 cm.

• Fertilizarea la plantare constă din administrarea la fiecare plantă a 6-8 kg de mraniţă, 50 g de superfosfat şi 20 g de sare potasică sau 60 g de îngrăşăminte chimice complexe (N.P.K.).

Susţinerea plantelor

Susţinerea şi conducerea plantelor se face pe şpalieri cu trei rânduri de sârme. Prima sârmă se fixează la 80 cm faţă de sol, iar următoarele două la câte 50 cm una de cealaltă. Tulpinile se dispun şi se leagă de sârme în evantai, distanţate între ele la minimum 15 – 20 cm. Distanţa dintre doi şpalieri pe rând este de 8 – 10 m.

Lucrări de îngrijire
După plantare se execută următoarele lucrări:

– Lucrarea solului pentru distrugerea buruienilor, mecanic între rânduri şi manual de-a lungul rândului, prin praşile sau erbicidare;

– Fertilizarea anuală cu îngrăşăminte organice aplicate pe rigole de-a lungul rândului. Dozele de fertilizare se stabilesc în funcţie de fertilitatea terenului şi starea de aprovizionare a plantelor, respectiv de rezultatele analizelor de sol şi ale diagnozei foliare;

– Irigarea se efectuează fie prin aspersiune, fie prin picurare, asigurând la fiecare udare 350-400 mc apă la ha, 6-10 aplicaţii în funcţie de precipitaţiile căzute.

Tăierile de formare şi fructificare

Tăierile de formare şi fructificare încep încă de la plantare, când se lasă 2-3 tulpini care se scurtează la 20-25 cm. În primăvara anului al doilea, din tulpinile crescute în primul an se aleg două, cele mai dezvoltate, şi care se scurtează la 140-150 cm de la sol, se palisează în formă de V de sârmele şpalierului. În primăvara anului al 3-lea, cele două tulpini care deja sunt uscate se taie de la bază, nelăsând cioturi, iar din tulpinile crescute se reţin pentru rod 4 tulpini care se scurtează la 160-180 cm. Ramifi­caţiile laterale ale acestora se scurtează la 3-4 muguri, iar dacă sunt prea numeroase se răresc, lăsând numai 4-5 pe fiecare tulpină. După tăiere tulpinile se palisează de sârme în formă de evantai. În anul al 4-lea şi în următorii ani de rod tăierile se fac la fel, cu menţiunea că numărul tulpinilor care se opresc pentru fructe este mai mare, de regulă 6-8 tulpini pe tufă, în funcţie de vigoarea plantei.

Boli şi dăunători

Fitoprotecţia plantelor de mur împotriva bolilor şi dăunătorilor se efectuează prin tratamente pe baza buletinelor de avertizare emise de unităţile abilitate în acest sens. Dintre bolile specifice menţionăm: rugina (produsă de ciupercile Phragmidium rubi idaei şi Phragmidium violaceum) care atacă atât frunzele, cât şi scoarţa tulpinilor şi lăstarilor; pătarea albă (produsă de Mycosphaerella rubi) a frunzelor; mucegaiul cenuşiu al fructelor (Botrytis cinerea). Dintre dăunători, importanţă economică prezintă afidele, păianjenii tetranichizi şi insectele defoliatoare, care se combat cu produsele specificate în buletinele de avertizare.

Protejarea împotriva îngheţului

Se efectuează în zonele unde în cursul iernii temperatura minimă absolută coboară sub -15°C în mod frecvent şi pe o durată de timp mai mare de 24 de ore. În acest caz, tulpinile de rod se desfac de pe sârme, se dirijează de-a lungul rândului cât mai aproape de sol, se fixează din loc în loc cu brazde de pământ, apoi se acoperă cu paie, resturi vegetale sau fâşii de folie de polietilenă termoizolantă. Cu această ocazie se taie de la sol  şi tulpinile care au rodit în cursul vegetaţiei (în mod automat, acestea se usucă după fructificare). Primăvara devreme, tulpinile protejate se descoperă, se aplică tăierile de 

rodire şi se leagă de sârme.

Recoltarea

Recoltarea fructelor se efectuează din 3 în 3 zile, în momentul când acestea se desprind uşor. În funcţie de zonă, maturarea se declanşează din prima decadă a lunii august (zonele de câmpie, lunca Dunării) şi durează până la finele lunii octombrie  (zonele colinare şi de deal).

În condiţiile aplicării tuturor verigilor tehnologice prezentate se pot obţine 8-16 tone fructe proaspete, în funcţie şi de potenţialul biologic al soiului.

Zmeurul

Plantaţia de zmeur este una dintre culturile agricole care au avut o dinamică deosebită pe plan mondial în ultimii ani. În ţara noastră există prea puţine ferme de producţie, deşi cultura zmeurului poate valorifica şi suprafeţele de teren mai mici, caracteristice agriculturii româneşti. În plus, producţia de fructe poate fi valorificată foarte bine la export.

Zmeura se obţine atât din flora spontană, cât şi prin înfiinţarea unor culturi cu soiuri selecţionate de amelioratori. Producţia de zmeur este destinată pieţei de fructe proaspete sau uscate, congelate, industriei alimentare (gemuri, jeleuri, siropuri), a ceaiurilor etc.

Răspândirea tot mai largă a terapiilor naturiste, dar şi schimbarea radicală în ultimii 20 de ani a mentalităţii occidentale în ceea ce priveşte hrana (conceptul de alimentaţie sănătoasă) au determinat o cerere tot mai mare pentru anumite fructe, cum sunt: coacăzele negre, afinele, zmeura, murele etc.

Zmeura are un conţinut mare de polifenoli antioxidanţi cum sunt pigmenţii antocianici şi este o sursă bogată de vitamina C, magneziu, complex de vitamine B, cupru şi fier. Consumul regulat de fructe de zmeură s-a dovedit benefic în tratarea bolilor precum: inflamaţiile, cancerul, afecţiunile cardiovasculare, diabetul, alergiile, tulburările de vedere. De asemenea, tratatele de fitoterapie recomandă folosirea frunzelor şi a lăstarilor sub formă de ceaiuri sau decoct pentru tratarea sau amelioraea unor boli.

Înfiinţarea culturii de zmeur

• Condiţii pedoclimatice prielnice. Pentru a înfiinţa o plantaţie de zmeur, mai întâi trebuie să identificaţi locaţia potrivită. Terenul ales trebuie să fie destul de uşor şi bogat în compuşi organici. Zmeurul nu se poate dezvolta pe soluri grele, argiloase, în zone reci, cu exces de umiditate, şi preferă un climat mai umed şi mai răcoros, astfel că în zonele cu dealuri înalte se caută pantele sudice sau terenurile mai plane, unde plantele au suficientă lumină.

În zonele mai joase şi din partea de sud a României se aleg versanţii mai nordici, unde temperatura nu este foarte ridicată. Zona călduroasă şi aridă de câmpie nu este favorabilă culturii zmeurului.

Arbustul se poate cultiva şi în locurile cu semi-umbră, dar fructele nu sunt la fel de dulci şi de aromate, iar uneori lăstarii nu se maturizeză suficient şi degeră în timpul iernii.

Trebuie să ne gândim şi la sursa de apă, fiindcă zmeurul are o înrădăcinare mai superficială şi suferă în anii secetoşi, în lipsa unui sistem de irigaţie.

• Pregătirea corespunzătoare a terenului s-ar putea să necesite unul sau doi ani. Este bine să facem o analiză chimică a calităţii solului, având în vedere că, în mod obişnuit, zmeurul necesită o aciditate de la 5,5 până la 6,5. Dacă terenul este sărac în humus, se poate îmbogăţi administrând cantităţi mari de gunoi de grajd fermentat sau de compost.

Înainte de plantare este indicată o erbicidare totală, având în vedere că buruienile reprezintă unul dintre “inamicii” permanenţi ai plantaţiei în primii ani de la înfiinţare.

• Plantările se fac toamna târziu sau primăvara devreme. Materialul de plantare trebuie identificat şi procurat din timp şi se comercializează sub denumirea de drajoni. Aceştia trebuie să fie sănătoşi, iar la alegerea soiurilor ne vom informa asupra caracteristicilor acestora.

Dacă plantăm o suprafaţă mică, vom opta pentru un singur soi. Dacă suprafaţa este mai mare vom introduce în cultură două sau trei soiuri cu diferite perioade de coacere.
Este bine să evităm cultivarea zmeurului după cartofi, vinete şi tomate, având în vedere că aceste specii au o serie de viroze comune.

CARACTERISTICI PRODUCTIVE

Zmeurul este un semiarbust cu o înălţime de 1,5-2,5 m, cu un ciclu biologic bienal. Tulpina vegetativă se dezvoltă în primul an din mugurii care se află pe rădăcină, toamna se lemnifică, iar în anul următor, pe această tulpină, se obţine producţia de fructe. După recoltare, până toamna, se taie tulpinile uscate care au produs fructele. 

Există şi soiuri remontante care produc încă din primul an, toamna, pe vârfuri sau uneori chiar pe o bună parte din tulpină. 

Producţia de fructe care se obţine la hectar variază în funcţie de soi şi de tehnologia de cultură aplicată, respectiv de la 3-4 tone/ha până la 8-9 tone/ha. 

O cultură de zmeur are producţii rentabile din punct de vedere economic timp de 8-10 ani, uneori chiar mai mult, în funcţie de soi şi de lucrările de întreţinere pe care le efectuăm în fiecare an. 

POLONIA - NUMĂRUL UNU ÎN CULTIVAREA ARBUŞTILOR FRUCTIFERI

Cei mai mari producători de fructe de zmeur sunt în Rusia, unde se obţine peste o sută de mii de tone anual, apoi în Serbia şi Polonia (peste 80 mii), SUA (50-60 mii), Germania şi Ucraina (peste 20 mii tone anual). 

În România se obţin, conform datelor FAO, în jur de două mii de tone anual, dar cea mai mare parte este recoltată din flora spontană. Avem puţine ferme de producţie, iar cea mai mare parte a fructelor este destinată exportului. 

Prin comparaţie, în Ungaria, se obţine o producţie de trei ori mai mare decât în România. Interesantă este piaţa poloneză, care în zece ani şi-a dublat producţia de zmeură, devenind unul din liderii mondiali în ceea ce priveşte cultura arbuştilor fructiferi.(http://www.revista-ferma.ro)