Lucrari de taiere la coacaz

Tipuri de plantaţii (livezi)

Tipuri de plantaţii (livezi), sisteme de cultură,alegerea şi organizarea terenului pentru plantare

Acţiunea de înfiinţare a unei plantaţii pomicole (livezi) este de importanţă majoră, deoarece ea angrenează capitalul iniţial ce se investeşte şi  lucrările ce se execută într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp. Se finalizează cu plantarea pomilor la locul definitiv. Se deosebesc anumite tipuri de plantaţii pomicole (livezi) după particularităţile de producţie, destinaţia, volumul fructelor şi suprafaţa cultivată cu pomi ce trebuie luată în considerare la proiectarea unei plantaţii sau livezi:

- plantaţii comerciale

 – industriale  în ferme cu suprafeţe economic viabile care asigură producţii mari de fructe pentru consum proaspăt şi pentru industrializare; plantaţiile sunt specializate pe specii şi soiuri, fiind situate în zona colinară şi de şes; sunt dotate cu sisteme de maşini, depozite pentrupăstrarea fructelor, adăpost pentru sortarea fructelor

- plantaţii familiale, înfiinţate în toate zonele ecologice în ferme mici şi mijlocii ce produc fructe pentru comercializare într-un sortiment larg de specii şi soiuri; au o înzestrare tehnică redusă, iar păstrarea fructelor se face în localuri simple amenajate provizoriu;

- plantaţii în grădina familială, în asociaţie cu alte culturi horticole,cu suprafeţe mici, cu diferite specii şi soiuri pentru a realiza un consum eşalonat de fructe în tot timpul anului sau pentru agrement;

- plantaţii experimentale  destinate cercetării ştiinţifice şi cuprinde colecţii de specii şi soiuri de pomi şi arbuşti fructiferi, bănci de germoplasmă,material deosebit de valoros pentru ameliorare şi genetică; ele sunt organizate în staţiunile de cercetare;

- plantaţii didactice  existente în liceele şi facultăţile de horticultură destinate studiului şi practicii elevilor şi studenţilor.Sistemele şi tipurile de plantaţie, s-au perfecţionat şi au putut fi încadrate în criterii precise de evaluare.Ele sunt elaborate şi perfecţionate în funcţie de o serie de criterii: specia, soiul, portaltoiul, vigoarea pomilor, intrarea pe rod, suprafaţa de nutriţie, gradul de mecanizare al lucrărilor, tipul de coroană, precum şi eşalonarea recoltărilor în ciclul biologic.

Dintre toate metodele de cultură,TENDINTA MODERNĂ este că cele mai bune rezultate de producţie o dau livezile intensive şi superintensive datorită în principal, intrării rapide pe rod, duratei scurte de recuperare a investiţiei şi rentabilităţii ridicate.Metodele şi sistemele de cultură pomicolă au evoluat spre noi aspect de modernizare şi eficienţă economic, putând da ca exemplu plantaţia cu pomipitici.

În funcţie de criteriile de mai sus specialiştii au stabilit, în mare, următoarea clasificare, (tabelul 7.1.1.).

Tabelul 7.1.1.

Caracterizarea metodelor de cultură la pomi

(după Negrilă Aurel – 1975)

Metodele şi sistemele de cultură

Caracteristici agroeconomice

Extensivă la toate speciile de pomi

Producţia – 10 t/ha; fructe extra – 50%, calitatea I-a,35%, calitatea a II-a 15%; număr pomi la ha – până

la 350; portaltoi generativi de vigoare mare; pomi viguroşi cu coroana globuloasă; înălţimea 5-12 m;

distanţe mari de plantare 7x7, 8x8 m; mecanizare medie; intrarea pe rod la 8-10 ani; rodire economică

până la 30-35 ani; consum muncă manuală 810 oreom; productivitatea muncii – 88 ore/t.

Intensivă la toate speciile de pomi

(garduri pomicole sau fructifere)

Producţia – 20 t/ha; fructe extra – 70%, calitatea I-a 25%; calitatea a II-a, 5%; număr de pomi la ha, 700-

1650; portaltoi vegetativi de vigoare mijloci; pomi cu coroana aplatizată sau globuloasă; înălţime medie, 3-4 m; distanţă medie de plantare 4x5m; mecanizare bună; intrarea pe rod la 4-6 ani; rodire economică până la 15-20 ani; consum muncă manuală – 916 oreom; productivitatea muncii – 37 ore/t.

Superintensivă la speciile măr, păr,piersic, vişin(cu pomi pitici)

Producţia  – 30t/ha; fructe extra  – 80%, calitatea I a 15%; calitatea a II-a 5%; număr pomi la ha 1900-

8000; portaltoi vegetativi, vigoare slabă; pomi vigoare slabă, coroane globuloase şi aplatizate;

mecanizare bună; intrarea pe rod la 2-3 ani; rodire economică 12-15 ani; distanţe de plantare mici;

productivitatea muncii  – 24 ore/t; consum forţă de muncă – 900 ore-om/ha.

Alegerea terenului pentru plantaţie:

În concepţia modernă, plantaţiile mari (în ferme specializate) se extind în bazine şi centre cu tradiţie, urmându-se concentrarea şi specializarea producţiei pomicole.

La alegerea locului pentru livadă se au în vedere o serie de factori de favorabilitate şi anume: climatic, relief, sol şi social-economici.Condiţiile de climă  sunt analizate pentru a stabili în ce măsură corespund culturii fiecărei specii pomicole.În acest sens, factorii limitativi sunt: temperatura, radiaţia solară,

precipitaţiile, vântul (tabelul 7.1.2.).

Gruparea speciilor fructifere de climat temperat în funcţie de cerinţele faţă de lumină, căldură şi apă:

Cerinţe faţă de lumină Specii fructifere:

Cerinţe mari : Nucul, piersicul, caisul, cireşul

Cerinţe mijlocii : Părul, mărul, prunul, vişinul

Cerinţe mici: Zmeurul, coacăzul, agrişul

Cerinţe faţă de căldură Specii fructifere:

Cerinţe mari: Migdal, cais, piersic

Cerinţe mijlocii: Nuc, cireş, păr, gutui, prun, (soiuri nerezistentela ger)

Cerinţe mici: Măr, prun (soiuri rezistente la ger), vişin, agriş,coacăz, căpşun

Cerinţe faţă de apă Specii fructifere

Cerinţe foarte mari: Arbuştii fructiferi

Cerinţe mari: Gutuiul, mărul (soiuri târzii), prunul

Cerinţe mijlocii :Părul, nucul, cireşul, vişinul, mărul (soiuri de vară)

Cerinţe mici : Piersic, cais şi migdal

Pentru speciile pomicole a fost stabilită izoterma optimă precum şi temperaturile extreme la care se poate face o cultură economică.

Relieful

Din punct de vedere al reliefului, cele mai bune terenuri pentru livezi sunt cele situate la altitudinea mică şi mijlocie, cu expoziţie S, SV şi S-E, cu pante uniforme până la 24% în zona colinară.Pentru sistemele cu pomi pitici şi garduri pomicole se recomandă versanţii cu pante sub 15% în zona colinară şi terenurile plane în zona de câmpie.

Solul.

La alegerea solului se are în vedere că o plantaţie de pomi ocupă terenul o perioadă lungă de timp, precum şi faptul că fiecare specie sărăceşte unilateral solul. Din acest motiv, la înfiinţarea plantaţiilor de pomi se analizează tipul de sol şi însuşirile sale, nivelul fertilităţii, al pânzei de apă freatică şi subsolul pentru fiecare specie şi combinaţie soi-portaltoi în parte.Pentru livezile intensive şi superintensive se recomandă solurile cu textura mijlocie şi uşoară, permeabile, fertile, profunde, bine drenate cu reacţie

slab acidă până la neutră.Speciile fructifere cultivate în climatul nostru fac parte din grupa

fotofile, fiind pretenţioase faţă de lumină.

Organizarea si amenajarea terenului pentru plantare:

Lucrările ce se execută pentru organizarea teritorului, se pot grupa în 2 categorii:

- Lucrări de organizare interioară a terenului ce se aplică în toate

plantaţiile.

- Lucrări de amenajare a terenului ce privesc terenurile în pantă.

În cadrul lucrărilor de organizare interioară a teritorului  plantaţiei,trebuie rezolvate probleme privind parcelarea, trasarea şi amenajarea drumurilor, amplasarea centrului administrativ şi a dotărilor tehnice, stabilirea speciilor şi soiurilor şi amplasarea lor pe teren, etc.

Înfiinţarea plantaţiilor de pomi în  zonele colinare, impune măsuri corespunzătoare de combatere a eroziunii solului, de asigurare a condiţiilor optime de dezvoltare a pomilor şi de exploatare raţională a plantaţiei. Lucrările de amenajare a terenului şi pregătire a solului trebuie să asigure conservarea, ameliorarea şi utilizarea cât mai judicioasă a fondului funciar. Documentaţia se sprijină pe informaţia ştiinţifică şi constă în adoptarea de soluţii differentiate în funcţie de tipul de plantaţie, direcţia de producţie, sistemul de cultură, etc.

Amenajarea terenului. Terasele sunt principalele amenajări antierozionale şi se construiesc pe pante uniforme cu înclinare mai mare de 15-18%. Pe lângă combaterea eroziunii, ele asigură condiţii pentru mecanizarea lucrărilor. Lăţimea teraselor este invers proporţională cu panta terenului şi variază între 6 şi 12 m. Pe aceste pante, în funcţie de specie, se pot planta 2-3 rânduri de pomi.

Parcelarea terenului.

Parcela reprezintă unitatea teritorială de bază în cadrul unei livezi. Pe terenurile în pantă, mărimea parcelei variază aproape exclusiv în funcţie de mărimea pantei şi gradul de frământare a terenului. În general, se admit şi cazuri în care o parcelă are o suprafaţă de până la 2 ha. Pentru plantaţiile cu pomi pitici, mărimea unei parcele poate fi până la 5 ha. Cea mai bună formă a parcelelor este forma dreptunghiulară. Acolo unde configuraţia terenului obligă, parcelele pot avea şi altă formă.Parcelele se orientează cu latura lungă pe direcţia curbei de nivel.Fiecare parcelă trebuie să îndeplinească în mod obligatoriu condiţia de a asigura acelaşi sistem de întreţinere şi de executare a lucrărilor, cu aceleaşi mijloace mecanizate pe toată suprafaţa sa.

Reţeaua de drumuri. Aceasta este o lucrare foarte importantă pentru ambele categorii de plantaţii, deoarece, atât la înfiinţarea lor cât şi după aceea, sunt necesare multe transporturi de materiale (îngrăşăminte, tutori, pomi, apă,fructe etc.). De aceea plantaţia trebuie prevăzută cu o reţea de drumuri bine stabilită.Executarea propriu-zisă a drumurilor poate fi amânată până după pichetare, dar este important ca acestea să fie trasate cu multă precizie înainte de pichetarea terenului. Dacă nu se procedează astfel se creează greutăţi la orientarea rândurilor şi la delimitarea zonelor de întoarcere. Lăţimea zonelor de întoarcere variază în raport cu gabaritul tractorului şi al maşinilor pe care le acţionează. În cazul tractoarelor U-650 lăţimea acestei zone va fi de 10 m. Încazul tractoarelor mai mici sunt necesari circa 6 m.

Amplasarea reţelei de irigaţie. Important este ca această lucrare să fie prevăzută în planul de organizare, ea fiind materializată pe teren înainte de pichetare, indiferent dacă reţeaua va fi din canale deschise sau conducte îngropate. În livezile cu pomi pitici şi unde precipitaţiile sunt în medie sub

400 - 500 mm pe an, este absolut necesară existenţa sistemului de irigaţie.

Cerintele plantelor horticole fata de diferiti factori

Cresterea si rodirea plantelor horticole este in stransa dependenta cu conditiile de mediu in care s-au format si in care sunt puse sa traiasca. Pentru a creste normal si a realiza productii superioare din punct de vedere cantitativ si calitativ, fiecare specie si cultivar (soi sau hibrid) de plante cere anumite conditii de mediu potrivit insusirilor ereditare proprii.

Mediul actioneaza asupra plantelor horticole prin numerosi factori, dintre care mai evidenti sunt: lumina, caldura, apa, aerul si solul cu componentele sale.

1.CERINTELE FATA DE LUMINA

Lumina reprezinta unul din principalii factori de viata a plantelor.Speciile legumicole au cerinte diferite in functie de locul de origine si de adaptarea lor la un anumit regim al duratei, intensitatii si compozitiei luminii naturale.

Dintre legumele cu cerinte mari la durata si intensitatea luminii amintim: ardeiul, tomatele, patlagelele vinete, fasolea si mazarea; cu cerinte reduse fata de lumina sunt: spanacul, ridichile de luna, ceapa verde; nepretentioase fata de lumina sunt: sparanghelul si andivele.

Nerespectarea cerintelor fata de lumina, prin efectuarea unor culturi in afara perioadelor optime conduce la obtinerea unor rezultate de productie slabe. Astfel, spanacul, salata, ridichile de luna, conopida semanate sau plantate tarziu primavara intra in vara si emit usor tulpini florale in dauna organelor de consum.

Speciile pomicole au de asemenea, reactii diferite fata de factorul lumina.O intensitate slaba a luminii atrage dupa sine scaderea procesului de fotosinteza, avand drept consecinta debilitarea pomilor, rodire slaba si neregulata, acumularea slaba a zaharurilor, frunze subtiri si mici, moartea prematura a ramurilor de rod din interiorul coroanei si degarnisirea ramur 555g68f ilor de schelet.

Lumina intensa determina o crestere viguroasa, o rodire regulata, fructe cu continut mai mare in zahar si mai intens colorate, o viata mai lunga a ramurilor de rod si o stare fitosanitara buna.

S-a   stabilit urmatoarea ordine descrescanda in ceea ce priveste cerintele fata de lumina:

nucul, piersicul, caisul, ciresul, marul, parul, prunul, visinul, coacazul si agrisul.

Intensitatea luminii este aceea care influenteaza modul diferit de cultura (forma coroanelor,

distanta de plantare, etc.).

Vita de vie face parte din categoria plantelor care iubesc lumina. Ea se caracterizeaza prin aceea ca foloseste energia luminoasa in modul cel mai economic, unele soiuri reusind sa acumuleze zaharuri  peste 280  g/l  de  must. Lumina  intensa  favorizeaza  cresterea  si  rodirea,  accelereaza parcurgerea fenofazelor,  diferentierea  mugurilor  si  infloritul,  asigura  maturarea  strugurilor si lemnului, sporeste rezistenta coardelor la ger.

Suma orelor de stralucire a soarelui necesare pentru a obtine o recolta buna la strugurii pentru vinuri trebuie sa fie de 1800-1900 ore, la o intensitate de 15000-18000 lucsi.

2.CERINTELE FATA DE CALDURA

Temperatura este unul din factorii de baza pentru plantele horticole, asigurand desfasurarea unor  procese  biologice  esentiale ca:  germinarea,  cresterea,  inflorirea,  fructificarea,  precum  si intensitatea asimilatiei, respiratiei, transpiratiei, acumularea substantelor de rezerva.

Speciile horticole au anumite limite de temperatura in sol si in aer (minime, optime,maxime) numite praguri biologice.

Plantele legumicole au cerinte foarte variate, datorita originii lor eco-geografice diferite.

Astfel, germinarea semintelor de salata, ridiche, mazare, ceapa, radacinoase, incepe la temperature de 3-5C, in timp ce semintele de tomate germineaza la 12-14oC, iar cele de castraveti la 14-16oC.

In privinta cerintelor fata de caldura legumele pot fi clasificate astfel:

-     legume cu cerinte foarte ridicate la caldura: pepeni, castraveti (16-18°C);

-     legume cu cerinte ridicate la caldura: tomate (12°C, ardei, 14°C, vinete 16°C);

-     legume cu cerinte moderate fata de caldura: spanac, salata, patrunjel, mazare;

-     legume rezistente la temperaturi scazute: speciile legumicole perene (hrean, sparanghel,

tarhon, ceapa de iarna etc.).

Plantele pomicole. Temperatura limiteaza arealul pomilor si arbustilor fructiferi. Actiunea sa limitativa se datoreaza in primul rand altitudinii si latitudinii. Cu cat urcam spre munte sau spre nord, caisul, piersicul, ca si unele soiuri de mar, par, prun nu mai gasesc conditiile corespunzatoare cresterii si fructificarii. Optimul termic al procesului de fotosinteza oscileaza de la o specie la alta; la mar 11-19oC, la nuc 20oC. Pomii tineri sunt mai putin rezistenti decat cei in varsta, dar ambele categorii rezista mai bine decat cei in declin.

Oscilatiile termice repetate pot sa dauneze si chiar sa duca la pierirea  pomilor la temperaturi mai  putin  scazute  (pomii  se decalesc).  Pomii  care  au  fost  supraincarcati  cu  fructe  sunt  mai predispusi  la  inghet,  de  asemenea  cei  recoltati  mai  tarziu.  Mugurii floriferi  si  florile  au  o sensibilitate mai mare la ger decat mugurii vegetativi.

Clasificarea speciilor pomicole in functie de cerintele fata de caldura si rezistenta la ger:

- grupa I - cu cerinte moderate fata de caldura, cu rezistenta foarte buna la ger si ingheturile tarzii ale primaverii (in plantatii judicios asezate); altitudine 350-900 m (marul, visinul, prunul, alunul, agrisul, zmeurul, capsunul);

- grupa a II-a - cu cerinte mari la caldura, rezistente la ger, bruma, dar in iernile grele se inregistreaza pierderi (nuc, par);

- grupa a III-a - cu cerinte ridicate la caldura - in regiunile submontane mai racoroase nu reusesc in cultura. Rezistenta la ger satisfacatoare, in ierni grele pierd o parte din muguri si le degera varfurile lastarilor. Au repausul profund foarte scurt, fapt care face ca in iernile usoare dar cu oscilatii de temperatura sa piarda mugurii florali. Ingheturile tarzii de primavara distrug recolta in livezile prost plantate, ex. caisul, piersicul, etc.

- grupa a IV-a - cu cerinte foarte ridicate la caldura - specii care nu suporta temperaturi sub -14.-16oC: migdalul si smochinul.

Temperatura solului influenteaza functiile vitale ale radacinilor, cand temperatura solului este scazuta chiar daca exista umiditate suficienta, absorbtia acesteia de catre radacini inceteaza -fenomenul este denumit seceta fiziologica.

Vita de vie. Temperatura la vita de vie determina aria de raspandire geografica si de cultura economica a vitei de vie pe glob ca si in tara noastra. Inceputul activitatii de viata activa la vita de vie este de 5-7oC (prag biologic "plans"). Speciile si soiurile de vita manifesta o rezistenta deosebita la temperaturi scazute. Diferitele organe ale vitei de vie manifesta o rezistenta la ger diferita. Radacinile -10.-11oC, mugurii de iarna -15.-20oC, cei dorminzi -25.-27oC.

3.CERINTELE FATA DE UMIDITATE

Plantele  horticole  se  caracterizeaza  printr-un  continut  ridicat  de  apa  atat  in  organele vegetative, cat si in partile comestibile. Plantele legumicole contin  10-15% substante organice, 0,5% substante minerale, iar restul de cca. 85-90% din greutatea plantei il reprezinta apa.

Culturile legumicole sufera cel mai adesea de seceta, atat de cea din sol, cat si de seceta atmosferica.

Dupa cerintele fata de apa speciile legumicole se grupeaza in:

- foarte pretentioase:  spanacul, salata, legumele varzoase, bulboase, etc.;

- pretentioase: castravetii, solano-fructoase, cartofii, morcov, patrunjel, fasole, mazare, etc. - moderat pretentioase: sparanghelul, hreanul, s.a.

- putin pretentioase: pepene verde, pepene galben, dovleacul.

Excesul de umiditate provoaca pagube importante culturilor de legume. Moartea plantelor pe soluri supuse baltirii, se datoreaza asfixierii radacinilor si acumularea in sol a substantelor toxice.

Iata de ce, atat la irigarea in brazda, cat si prin aspersiune, terenul trebuie foarte bine nivelat si modelat.

Pomii si arbustii contin de asemenea o mare cantitate de apa, reprezentand cca. 75-85% din greutatea acestora. Este necesar ca pomii sa aiba la dispozitie apa in permanenta, in cantitate suficienta, in functie de pretentiile fiecarei specii in parte. In general, cultura pomilor este extinsa in zonele cu regim pluviometric bogat. De o mare importanta este insa repartizarea precipitatiilor si asigurarea necesarului de umiditate in fazele critice.

Rezistenta la seceta a speciilor pomicole este diferita, samburoasele sunt mai rezistente la seceta comparativ cu semintoasele si arbustii fructiferi. La aceiasi aprovizionare cu apa, primele care dau semne de insuficienta apei sunt semintoasele.

Portaltoiul joaca de asemenea un rol in privinta comportarii pomilor la seceta. Portaltoii vegetativi, mult extinsi la mar si par, manifesta o mai slaba rezistenta la seceta decat portaltoii salbatici sau tipurile de franc selectionat. Irigarea pomilor este necesara acolo unde precipitatiile anuale  sunt  sub 500  mm.  In  zonele  cu  500-750  mm  se  aplica  irigatia  suplimentara  pentru compensarea deficitului, iar in zonele cu peste 750 mm precipitatii irigatia se aplica rareori si numai in conditii de seceta prelungita.

Excesul de umiditate poate avea efecte daunatoare. Ploile abundente si reci ca si udarile nerationale pot avea ca urmare prelungirea vegetatiei in toamna, maturarea incompleta a lemnului astfel incat, pomii pot intra in iarna insuficient de pregatiti pentru a rezista la temperaturi scazute.

De retinut ca ploile mai mici de 5 mm si chiar de 10 mm, in pomicultura nu satisfac nevoile pomilor. De altfel, plantele cu inradacinare adanca nu utilizeaza decat  50% din cantitatea de precipitatii.

Vita de vie manifesta o rezistenta buna la seceta, datorita sistemului sau radicular bogat si dotat cu o mate capacitate de absorbtie, care-i permite sa exploreze mari mase de pamant. Totusi, rezistenta vitei de vie la seceta este limitata. Se poate conta pe apele freatice nu prea adanci (2 m) dar numai pentru depasirea unor pierderi din unele perioade critice de seceta.

Cerintele de apa ale vitei de vie variaza in functie de faza de vegetatie, de temperatura mediului, de umiditatea relativa a aerului, de timpurietatea sau tardivitatea soiului, de destinatia strugurilor (de masa sau de vin). Insuficienta umiditatii din sol in timpul infloritului produce deshidratarea graunciorilor de polen si a stigmatelor urmata de fenomenele de cadere florilor, meiere, margeluire, etc. Excesul de umiditate in aceasta perioada duce la intarzierea infloritului si a perturbarii asupra cantitatii si calitatii productiei.

In ceea ce priveste cerintele fata de apa ale soiurilor de vita de vie, ele se clasifica in: slab rezistente la seceta,   potrivit de rezistente si rezistente. Slab rezistente: Perla de Csaba, Muscat de Hamburg, Coarna neagra, iar din cele pentru vin: Cadarca, Galbena de Odobesti, Muscat Ottonel, Merlot, Riesling italian, etc. Soiuri potrivit de rezistente la seceta: de masa: Regina viilor, Afuz-Ali; pentru  vin: Cabernet  sauvignon,  Feteasca  alba,  Tamaioasa  romaneasca,  etc.  Soiuri  de  masa rezistente la seceta: Cardinal, iar pentru vin: Chardonnay, Pinot gris, etc.

4.CERINTELE FATA DE AER

Dintre componentele aerului oxigenul si bioxidul de carbon au rolul cel mai important in cresterea si fructificarea plantelor. Oxigenul participa la realizarea procesului de respiratie, iar bioxidul de carbon in asimilatia clorofiliana, fiind componenta hotaratoare in sinteza materiei organice.

In aer oxigenul se afla in proportie de 21% si se mentine in acest procent in vreme ce in sol pot fi cazuri cand continutul aerului in oxigen scade sub limitele desfasurarii normale a functiilor organelor subterane ale plantelor.

Bioxidul de carbon se afla in atmosfera in proportie de 0,03% de unde este preluat de catre plante. Bioxidul de carbon poate fi preluat de catre plante si din aerul prezent in sol, unde ca urmare a proceselor de descompunere a materiei organice proportia acestuia este de 0,1-0,3%.

Dintre gazele care influenteaza productia horticola se remarca etilenul care influenteaza in special maturarea fructelor.

Aerul are influenta asupra plantelor, asupra procesului de crestere si fructificare nu numai prin componentele sale ci si ca urmare a miscarii (vanturilor).

Miscarea aerului, vanturile, influenteaza transpiratia plantelor, reducerea procentului de flori fecundate, precum si alte functii fiziologice ale plantelor horticole.

5.CERINTELE FATA DE SOL SI NUTRITIA MINERALA

Valorificarea intr-un grad cat mai inalt a potentialului productiv al speciilor horticole se realizeaza in conditiile cultivarii acestor plante pe soluri cu un inalt grad de fertilitate. Cerintele plantelor horticole in raport cu solul se definesc printr-un inalt grad de specificitate, astfel:

Legumicultura da rezultate dintre cele mai bune pe soluri de tip cernoziom aluvial, cu textura mijlocie, bine structurate, cu pH neutru, cu un continut ridicat in humus si in substante nutritive usor solubile. Pentru unele culturi legumicole cum sunt (tomatele timpurii, pepenii verzi si galbeni, etc.) solurile cu textura usoara, luto-nisipoasa,  sunt cele mai potrivite.

Solurile utilizate in legumicultura apartin diferitelor tipuri care se deosebesc prin structura, textura si nivel de fertilitate, fiind determinate de clima, roca mama, varsta, relief si vegetatie.

Diferitele tipuri de sol existente se deosebesc intre ele prin textura, structura, chimism etc.

Tipurile de sol sunt determinate de clima, roca, varsta, relief, vegetatie si difera de la o zona la alta.

Solurile se caracterizeaza prin 5 componente de baza si anume:

-particulele minerale de diverse marimi in diferite stadii de transformare chimica; -materia organica in diverse stadii de humificare;

-solutia solului cu diverse saruri;

-atmosfera solului care ocupa spatiile libere;

-microorganismele vegetale si animale.

Plantele pomicole si vita de vie sunt amplasate prioritar pe soluri brune, brun-roscate, podzoluri, cu textura lutoasa, cu un continut mediu in elemente nutritive. Terenurile alcaline, alcalice,  cele  sarace  in  elemente  nutritive  se  imbunatatesc  prin  aplicarea amendamentelor  si ingrasamintelor organice.

Sunt improprii pentru cultura plantelor horticole solurile cu procent ridicat de argila, cele mlastinoase, cu eroziune excesiva, etc.

Absorbtia de catre plantele legumicole a elementelor minerale, diurna sau pe intreaga perioada de vegetatie, se desfasoara diferentiat in functie de cresterea si dezvoltarea lor.

Gruparea elementelor nutritive necesare cresterii si dezvoltarii plantelor legumicole se poate realiza dupa mai multe criterii, dar cel cantitativ ramane de baza.

Criteriile de clasificare a elementelor nutritive sunt urmatoarele:

-dupa sursa: din aer (C, O); din apa (O, H); din sol (N si elementele din cenusa);

-dupa criteriul chimic; metaloizi anioni (N, P, S, Ce, Si); metale cationi (K, Ca, Fe, Mg);

-dupa  raportul  cantitativ:  macroelemente         (0,01-10%   -  C,  P,  O,  N,  S,  Mg,  Ca,  K);

microelemente (0,001-0,0001% - Cu, Bo, Mn, Mo, Zn, Co, Cl, Fe); ultramicroelemente (elemente radioacitve).

Pentru a putea imbunatatii regimul de nutritie al plantelor legumicole este absolut necesar sa se cunoasca rolul pe care il indeplinesc diferitele elemente nutritive in cresterea si dezvoltarea plantelor.

Azotul prezinta importanta deosebita pentru cresterea si dezvoltarea plantelor legumicole, participand la alcatuirea unor substante complexe (enzime, hormoni, aminoacizi). Este legat de procesul  de  fotosinteza  si  de  activitatea  enzimelor.  Actiunea  lui  asupra plantelor  depinde  de prezenta celorlalte elemente, de apa si de activitatea sistemului radicular.

Fosforul  stimuleaza  fructificarea,  sinteza  azotului  si  sporeste  precocitatea  plantelor, influentand pozitiv calitatea fructelor.Impreuna cu K, Ca si Mg, determina rezistenta plantelor la factorii adversi de mediu (seceta si temperaturi scazute).

Potasiul ajuta la sinteza hidratilor de carbon, a proteinelor si lipidelor, retinerea apei in complexul coloidal cu efecte favorabile asupra rezistentei la temperaturi scazute si seceta, respectiv tempereaza efectele negative ale excesului de azot. Se acumuleaza indeosebi in tesuturile cu metabolism intens si 

Tratamente fitosanitare 

  (Alte culuri decat cele pomicole)

Recomandari privind tratamentele de iarna

• Arbusti fructiferi:  insecticid pe baza de ulei:confidor oil si zeama bordoleza etc.

•  Specii nucifere(nuc,migdal,alun):zeama bordoleza

• Vita de vie: zeama bordoleza

    

Tratamente fitosanitare 

Recomandari privind tratamentele de iarna in pomicultura

Pentru toate speciile pomicole - in perioada de repaus vegetativ, respectiv de la caderea a 90% din frunze si pana la "umflarea"a 1-5% muguri floriferi recomandam aplicarea masurilor de igiena culturala si efectuarea tratamentelor chimice de iarna. 

Inaintea aplicarii tratamentelor chimice se vor executa lucrarile de igiena culturala care constau in:

• eliminarea lastarilor si ramurilor care prezinta simptome de rapan, fainare, foc bacterian,a celor care prezinta ulceratii produse de paduchele lanos;


• la fainare taierea se executa cu cel putin 5 cm mai jos decat locul unde se observa atacul, pentru eliminarea ochilor ce ar putea fi infectati de la lastarul bolnav;


• incorporarea in sol a fructelor si frunzelor bolnave care prezinta simptome de basicare, patari, monilioza;


• protectia pomilor tineri impotriva rozatoarelor;


• eliminarea si arderea pomilor puternic virozati, a celor care prezinta simptomele unor boli de degenerescenta si a celor afectati integral de focul bacterian;


• adunarea si arderea cuiburilor de omizi defoliatoare;


• fertilizarea rationala cu ingrasaminte complexe (excesul de azot sporeste sensibilitatea pomilor la boli si scade rezistenta acestora la ingheturi)


• la efectuarea taierilor “in uscat” se va avea in vedere reducerea inaltimii pomilor, pentru facilitarea "imbaierii"integrale cu solutia de stropit;


• instalarea braielor capcana, pentru reducerea rezervei biologice de gargarita florilor de mar si par;

Tratamentele chimice - pentru reducerea rezervei de agenti fitopatogeni (rapan, monilioza, foc bacterian, basicari, ciuruiri, patari etc) se va aplica un tratament chimic (noiembrie-decembrie) cu un fungicid cupric: KOCIDE 101 conc 0,3% sau FUNGURAN OH conc 0,3% sau CHAMPION 50 WP conc 0,3% sau ALCUPRAL 50 PU conc.0,3%, urmand ca in asa numitele ferestre de iarna (ianuarie – martie) pana la fenofaza de urechiuse de soarece la semintoase si buton verde la samburoase sa se efectueze un alt tratament chimic - cu insecticid pentru combaterea daunatorilor care ierneaza in diferite stadii pe si in scoarta pomilor (larve hibernante ale paduchelui din San Jose, paduchilor testosi, paduchelui lanos, oua de acarieni, afide, precum si a formelor de hibernare ale gargaritelor florilor si mugurilor, puricilor meliferi, omizilor defoliatoare, viermilor fructelor etc.)

Utilizarea unuia din urmatoarelor insecticide: pentru oua hibernante de acarieni si larve hibernante ale paduchelui din San Jose : CONFIDOR OIL conc.1,5 sau NUPRID OIL SC conc.1,5% .

Pentru rozatoare -in plantatiile unde se constata prezenta a 4-5 colonii /Ha se vor aplica momeli toxice cu BROMAKOL - 25-50 g/ galerie sau CRITOX -1 cartus fumigen/galerie

OBSERVATII :

Intervalul dintre cele 2 tratamente sa fie de minim 30 zile.

Tratamentele trebuie efectuate pe timp linistit , la temparaturi mai mari de 4-5 grade Celsius, pomii sa nu fie acoperiti cu zapada, polei, chiciura.

Cantitatea de produs comercial se va calcula pentru:

1500 l apa /Ha la speciile :mar, cires, visin, nuc ;
1000 l apa/Ha la speciile : par, gutui, prun, cais, arbusti fructiferi, pepiniere pomicole.

Vor fi respectate cu strictete normele de lucru cu produse de uz fitosanitar, pe cele de protectia mediului, animalelor, familiilor de albine.

Lucrari de sfarsit de iarna in pomicultura

    In aceasta perioada se pot efectua unele lucrari care din diferite motive nu s-au realizat,asadar voi incerca sa va explic greselile care se fac si lucrarile care trebuie efectuate.

     Fiind la inceputul lunii februarie,luna in care exista riscul de inghet, multe persoane fac tunsori la pomi sau vita de vie care nu numai ca nu sunt in perioada potrivita ci pot cauza daune majore la plante .Tunsorile care se fac in aceasta perioada cauzeaza inghetare a unei parti din partea tunsa ,afectand productia si nu numi,dar cea mai mare proble este faptul ca in aceste parti lezionate care se usuca se pot adaposti paraziti sau boli care la momentul optim (pentru ele) ies si ataca toata planta. Sfatul meu este sa nu mai practicati aceste tunsori si sa mai aveti rabdare pana in luna martie cand riscul ingheturilor este mult mai mic.Singurele lucrari de taiere care se pot efectua sunt la coacaz si agris care desi pot sa apara geruri serioase acestea pot cauza daune minime ,iar la zmeur se pot scurta nuiele purtatoare de rod care au crescut prea mult.Asadar lucrarile de taiere trebuie sa inceapa atunci cand nu mai sunt asteptate ingheturi serioase ,dar in unele cazuri sau zone taierile pot sa inceapa chiar la sfarsitul lunii februarie ,dar trebuie tinut cont de zona in care se afla plantele(campie,deal,munte).Statistic ,inceputul lunii martie este poate fi favorabil inceperii lucrarilor de taiere in uscat.taierile executate mai devreme pot slabi rezistenta la gerurile care mai pot surveni.este stabilit ca pomii care nu au fost supusi taierilor au rezistat mult mai usor gerurilor decat cei care au suportat actiuni de taiere inaintea aparitiei acestor geruri.acest fapt este remarcat mai ales la speciile cu sensibilitate la ger(piersic ,cais ,dar si par sau prun) marul atat prin soiurile mai vechi ,dar si cele noi este de asemenea sensibil.

   Una dintre lucrarile importante de iarna este aceea de lucrare a solului (sapat in jurul plantelor)care se face la o adancime care sa nu afecteze aparatul radicular al plantelor(aceasta lucrare se poate efectua in plantatii mari cat si in plantatii mic sau cele din gradina).Tot in aceasta perioada se vor administra fertilizarile cu gunoi de grajd(o data la 3 ani) si cu complex NPK .In anul in care se aplica gunoi de grajd complexul se administraza intr-o doza mai mica .Tin sa precizez ca ,gunoiul de grajd de cal sau ovine are un continut mai mare de azot fata de celelalte.

Pentru orice nedumerire sau alte intrebari va rog sa imi scrieti.